În 1871, în timpul răscoalei dungane, Rusia a ocupat ținutul Ili, valea superioară a râului care se varsă în Balhaș, cu Kulja. Petersburgul a spus că e ocrotirea supușilor, nu anexare. Până în 1877, autoritatea Qing a revenit în Xinjiang. Chonghou a fost trimis să negocieze. În septembrie 1879 a încheiat Tratatul de la Livadia: Rusia ținea valea Tekes, la capătul de sud-vest al Iliului, și trecătorile spre Tarim; China plătea cinci milioane de ruble și dădea înlesniri comerciale. Întors la Beijing în ianuarie 1880, a fost arestat și condamnat la moarte pentru trădare.

Noul ambasador a fost Zeng Jize, marchiz, fiu al lui Zeng Guofan. Rusia a refuzat să mai vorbească până la eliberarea lui Chonghou; puterile europene au ținut cu Petersburgul. În august 1880 Chonghou a fost grațiat, tratativele au reînceput. Din partea rusă: Nikolai Girs, șeful afacerilor asiatice la ministerul de externe, și Evgheni Bützow, ministru plenipotențiar la curtea Qing.

Tratatul s-a semnat la 24 februarie 1881, stil nou, la Sankt Petersburg — 12 februarie pe calendarul iulian. Două exemplare, în rusă, chineză și franceză; la interpretare, franceza e textul călăuzitor. Ratificările, tot la Petersburg, în șase luni. Semnăturile: Girs, Zeng, Bützow.

Articolul I: împăratul rus consimte la restabilirea stăpânirii chineze în ținutul Ili, ocupat vremelnic din 1871; partea de apus, trasată la articolul VII, rămâne Rusiei, pentru așezarea locuitorilor care aleg să fie supuși ruși. Articolul II: Qingul îi ferește pe locuitori, indiferent de neam și credință, de răspundere pentru faptele din tulburări. Articolul III: pot rămâne sau trece în Rusia, întrebați înainte de retragerea trupelor.

Articolul VI și protocolul: nouă milioane de ruble metalice — costul ocupației, despăgubiri de avere, ajutor familiilor ucișilor. Plata, în două ani de la schimbul ratificărilor, în lire, la frații Baring din Londra: un milion patru sute treizeci și una de mii șase sute șaizeci și patru de lire, două șilingi, în șase tranșe egale. Articolul VIII ajustează granița la răsărit de Zaisan. Articolul X lărgește rețeaua consulară: pe lângă Kulja, Tarbagatai, Kashgar și Urga, consulate la Suzhou (Jiuquan) și Turpan; mai târziu, după volum de comerț, Kobdo, Uliasutai, Hami, Urumqi, Gucheng. Articolul XII reafirmă comerțul fără vamă în Mongolia și Xinjiang.

Ratificat în termen. Rusia a evacuat provincia în martie 1883. Un protocol final, pe 31 octombrie 1883, a astupat nereguli de hotar. Granița din articolul VII e, astăzi, linia dintre Kazahstan și China. Mii de familii dungane (hui) și taranchi (uigure) au trecut pe teritoriul rus, în sud-estul Kazahstanului și nordul Kirghizstanului; unele s-au întors, cele mai multe au rămas.

La Livadia, Rusia ținea mai mult. La Petersburg, a dat înapoi cea mai mare parte a văii. Miniștri ruși ca Dmitri Miliutin și, mai târziu, Brusilov au văzut un pas înapoi. Din partea Qing, negocierile au fost citite ca o victorie diplomatică pe uscat, acolo unde marina rămânea slabă. Textul rusesc, din culegerea tratatelor 1856–1917, e publicat de Universitatea de Stat din Moscova.

Surse: Treaty of Saint Petersburg (1881); Universitatea de Stat din Moscova, Договор об Илийском крае.