La Paris, la 10 februarie 1947, Puterile Aliate și Asociate și Italia semnează Tratatul de pace cu Italia. De o parte figurează Uniunea Sovietică, Regatul Unit, Statele Unite, China, Franța, Australia, Belgia, RSS Bielorusă, Brazilia, Canada, Cehoslovacia, Etiopia, Grecia, India, Țările de Jos, Noua Zeelandă, Polonia, RSS Ucraineană, Uniunea Sud-Africană și Republica Federativă Populară a Iugoslaviei; de cealaltă, Italia. Textele oficiale sunt franceză, engleză, rusă și italiană; franceza, engleza și rusa sunt autentice. Depozitar e Guvernul Republicii Franceze.

Preambulul reamintește că Italia, sub regimul fascist, a devenit parte la Pactul Tripartit cu Germania și Japonia, a întreprins un război de agresiune și poartă partea sa de responsabilitate; că regimul fascist a fost răsturnat la 25 iulie 1943, că Italia a semnat armistițiile din 3 și 29 septembrie 1943 și că, după armistițiu, forțele italiene și Rezistența au luptat împotriva Germaniei, Italia declarând război Germaniei de la 13 octombrie 1943 și devenind cobeligerantă. Părțile convin să declare încetarea stării de război și să încheie Tratatul ca bază a relațiilor prietenești.

Dispozițiile teritoriale transferă către Iugoslavia insulele adriatice Cres, Lošinj, Lastovo și Palagruža, Istria la sud de Mirna, enclavea Zadar, Rijeka și Marcha Iuliană; către Grecia, Insulele Dodecaneze; către Franța, Briga și Tenda, cu ajustări minore pe platoul Mont Cenis, Mont Thabor și Mont Chaberton. Italia recunoaște independența Albaniei și îi cedează insula Sazan; renunță la pretențiile asupra Etiopiei și asupra coloniilor (Libia, Eritreea, Somalia); Trieste și zona înconjurătoare formează Teritoriul Liber al Triestei.

Articolul 74 fixează reparațiile de război, evaluate în dolari SUA la paritatea aurului din 1 iulie 1946: 125 milioane către Iugoslavia, 105 milioane către Grecia, 100 milioane către Uniunea Sovietică, 25 milioane către Etiopia și 5 milioane către Albania, plătibile în bunuri și servicii pe șapte ani. Articolul 17 interzice organizațiile fasciste, politice, militare sau semimilitare, pe teritoriul italian.

Clauzele militare cer demolarea fortificațiilor permanente de pe frontierele franco-italiană și iugoslavo-italiană; limitează armata, marina și aviația; interzic arme atomice, rachete ghidate și anumite tipuri de mine și torpile; reduc flota și repartizează unele nave Puterilor Aliate. Cetățenii din teritoriile transferate pot opta, în termenele prevăzute, pentru cetățenia italiană sau, după caz, iugoslavă.

Tratatul intră în vigoare la 15 septembrie 1947, după depunerea ratificărilor Uniunii Sovietice, Regatului Unit, Statelor Unite și Franței, conform articolului 90. Este înregistrat în United Nations Treaty Series ca nr. 747 (volumele 49–50). Textul nu e Tratatul de pace cu Bulgaria, Ungaria, România sau Finlanda, semnate tot la Paris în aceeași zi.

Imagine: frontieră franco-italiană după Tratatul de pace cu Italia, 1947; domeniu public, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Treaty of Paris between Italy and the Allied Powers. Textul tratatului: Treaty of Peace with Italy, Paris, 10 February 1947, UNTS No. 747, vol. 49.