La Moscova, la 26 februarie 1921, Guvernul persan și Republica Socialistă Federativă Sovietică Rusă semnează Tratatul de prietenie. Plenipotențiarii sunt Ali Gholi Khan Moshaver ol-Mamalek (ʿAli-Qoli Masʿud Ansari) pentru Persia și G. V. Chicherin împreună cu L. M. Karakhan pentru Rusia. Textele autentice sunt rusă și persană. Tratatul intră în vigoare imediat la semnare; ratificările se schimbă la Teheran la 26 februarie 1922; e înregistrat în League of Nations Treaty Series, volumul 9, nr. 268.

Articolul 1 reafirmă renunțarea Rusiei sovietice la politica țaristă față de Persia și declară nule și neavenite ansamblul tratatelor și convențiilor încheiate cu Persia de guvernul țarist, inclusiv cele care zdrobeau drepturile poporului persan. Articolul 2 respinge participarea Rusiei federale la acțiuni care ar distruge sau slăbi suveranitatea persană și anulează tratatele țariste cu terți în detrimentul Persiei.

Articolul 3 acceptă frontierele ruso-persane trasate de Comisia de frontieră din 1881; Rusia renunță la Insulele Achouradeh și la alte insule de pe litoralul Astrabad și restituie satul Firouzeh și terenurile adiacente cedate prin Convenția din 28 mai 1893; Persia acceptă ca Sarakhs rusesc (vechiul Sarakhs) și terenurile adiacente râului Sarakhs să rămână Rusiei; părțile au drepturi egale de folosire a râului Atrak și a altor cursuri de frontieră.

Articolul 4 angajează fiecare parte să se abțină de la intervenție în treburile interne ale celeilalte. Articolul 5 cere interzicerea pe teritoriile respective a organizațiilor ostile celeilalte părți, a formării de trupe cu acest obiect, a tranzitului de material care poate fi folosit împotriva celeilalte, precum și prevenirea prezenței forțelor unei terțe părți care ar amenința frontierele, interesele sau siguranța celeilalte.

Articolul 6 prevede că, dacă o terță parte încearcă o politică de uzurpare prin intervenție armată în Persia, sau dacă folosește teritoriul persan ca bază împotriva Rusiei, sau dacă amenință frontierele Rusiei federale ori ale aliaților ei, iar Guvernul persan nu poate pune capăt amenințării după ce a fost chemat o dată să o facă, Rusia are dreptul să înainteze trupe în interiorul Persiei pentru operațiuni de apărare, cu angajamentul de a le retrage de îndată ce pericolul a încetat.

Articolul 11 restabilește drepturi egale de navigație liberă sub pavilionul propriu pe Marea Caspică, după anularea Tratatului de la Turkmenchay din 1828. Articolele 5 și 6, contestate în parlamentul persan, sunt folosite ulterior ca temei al ocupației sovietice din 1941 și sunt repudiates de Iran în 1979.

Imagine: semnarea Tratatului de prietenie russo-persan, Moscova, 26 februarie 1921; domeniu public, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Russo-Persian Treaty of Friendship (1921). Textul tratatului: Treaty of Friendship between Persia and the RSFSR, Moscow, 26 February 1921 (LNTS No. 268).