La București, la 23 martie 1939, Regatul României și Reichul German semnează Tratatul asupra promovării raporturilor economice între cele două țări (German–Romanian Treaty for the Development of Economic Relations). Semnatari: Grigore Gafencu și Ion Bujoiu (România); Wilhelm Fabricius și Helmuth Wohlthat (Germania). Textele sunt în română și germană; aplicarea e provizorie de la semnare.

Articolul I prevede un plan economic pe mai mulți ani, pe baza echilibrării schimburilor: orientarea agriculturii (plante oleaginoase, textile), industrii agricole, silvicultură, societăți mixte pentru cupru (Dobrogea), crom (Banat), mangan (Vatra Dornei–Broșteni), bauxită/aluminiu, petrol și foraj, zone libere pentru navigația germană, livrări de armament, drumuri și căi navigabile, cooperare bancară.

Tratatul e semnat la o săptămână după ocuparea Pragăi și în ziua în care Hitler intră în Klaipėda. Presa occidentală (inclusiv Time) îl descrie ca pe cele mai umilitoare concesii economice ale unui stat modern, transformând România într-o dependență economică a Reichului.

Intră în vigoare o lună după schimbul de ratificări la Berlin; rămâne în vigoare până la 31 martie 1944, cu prelungire tacită. Comisiile guvernamentale din tratatul comercial din 1935 îl aplică.

În practică, acordul orientează petrolul, cerealele și materiile prime românești spre nevoile mașinii de război germane, pe fondul presiunii politice asupra Bucureștiului înainte de izbucnirea războiului mondial.

Tratatul economic româno–german din 23 martie 1939 rămâne instrumentul care a legat economia românească de Reich în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial.

Imagine: București / personalitate de epocă; Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: German–Romanian Treaty for the Development of Economic Relations. Textul tratatului: Deutsch-rumänisches Wirtschaftsabkommen vom 23. März 1939 (Forost).