La 14 septembrie 1812, după luni de înaintare prin Imperiul Rus și la numai o săptămână după sângeroasa bătălie de la Borodino, armata lui Napoleon ajungea la Moscova. Împăratul francez se aștepta ca ocuparea marelui oraș să-l oblige pe țarul Alexandru I să negocieze pacea. În schimb, a găsit un oraș în mare parte evacuat, care avea să fie cuprins de incendii. La 214 ani distanță, episodul rămâne unul dintre cele mai spectaculoase exemple ale unei victorii militare care nu a adus victoria strategică.

Napoleon a început invazia Imperiului Rus în iunie 1812. Grande Armée era o forță de coaliție enormă, multinatională: nu numai francezi, ci și militari din numeroase state aliate sau aflate sub influența Imperiului Francez. Estimările privind dimensiunea efectivelor diferă în funcție de ceea ce este inclus în calcul; articolul nu reduce armata la formula „600.000 de francezi”. Napoleon urmărea o confruntare decisivă. Armata rusă a evitat însă pentru o perioadă bătălia majoră, retrăgându-se în interiorul teritoriului. Pe măsură ce Grande Armée avansa, liniile de aprovizionare deveneau mai lungi, hrana mai greu de găsit, caii mureau, iar bolile și dezertările reduceau efectivele. Armata lui Napoleon devenea astfel mai slabă încă înaintea confruntării decisive.

Aceasta a venit la 7 septembrie 1812. Francezii numesc confruntarea Bataille de la Moskova; în Rusia și internațional este cunoscută mai ales drept Bătălia de la Borodino. A fost una dintre cele mai sângeroase ale războaielor napoleoniene. Cronologia Fondation Napoléon indică circa 124.000 de soldați din Grande Armée angajați de Napoleon — fără Garda ținută în rezervă — în fața a circa 104.000 de ruși. Forțele ruse conduse de Mihail Kutuzov s-au retras după luptă. Napoleon a rămas stăpânul câmpului de luptă, dar nu reușise să distrugă armata rusă. Această diferență avea să fie decisivă.

După Borodino, armata rusă s-a retras în direcția Moscovei. Conducerea rusă trebuia să aleagă între o nouă bătălie pentru apărarea orașului și salvarea armatei. Kutuzov a ales retragerea. În noaptea de 13 spre 14 septembrie, evacuarea militară a Moscovei era în desfășurare: artileria rusă a început să părăsească orașul, infanteria a urmat, iar o mare parte a populației civile plecase sau încerca să plece. La 14 septembrie, avangarda franceză condusă de Joachim Murat s-a apropiat de Moscova. Generalul rus Mikhail Miloradovich a negociat cu francezii condiții care să permită retragerea armatei fără o luptă în interiorul orașului. Trupele franceze au început apoi să pătrundă în Moscova.

Sursele istorice nu folosesc toate exact aceeași formulare pentru intrarea personală a împăratului. Cronologia Fondation Napoléon notează 14 septembrie — Napoleon intră în Moscova. Alte materiale detaliate ale aceleiași instituții descriu avangarda franceză pe 14 septembrie și intrarea lui Napoleon în oraș în dimineața de 15 septembrie. Aniversarea ocupării Moscovei este asociată în mod tradițional cu 14 septembrie 1812. Formularea sigură este că, la 14 septembrie 1812, forțele lui Napoleon au început ocuparea Moscovei, iar cronologiile plasează intrarea împăratului în oraș între 14 și dimineața de 15 septembrie.

Napoleon se aștepta la un scenariu familiar: după ocuparea unui oraș important, reprezentanții autorităților urmau să vină pentru a negocia, a recunoaște noua situație militară și, eventual, a deschide drumul spre pace. La Moscova, delegația nu a venit. Orașul fusese în mare parte evacuat. Țarul Alexandru I nu intenționa să negocieze pacea doar pentru că Moscova fusese ocupată. Moscova nu era capitala Imperiului Rus în 1812; capitala era Sankt Petersburg. Rămânea însă unul dintre cele mai importante și simbolice orașe ale imperiului, cu greutate istorică, religioasă și economică. Potrivit estimării prezentate de Fondation Napoléon, Moscova avea înaintea evenimentelor din 1812 aproximativ 262.000 de locuitori; după evacuare ar fi rămas circa 10.000. Acestea sunt estimări istorice, nu un recensământ exact.

La scurt timp după intrarea francezilor au început incendiile. În zilele următoare, focul s-a răspândit printr-un oraș în care o parte importantă a clădirilor era din lemn; vântul și lipsa mijloacelor eficiente de stingere au agravat situația. Responsabilitatea exactă pentru incendiile Moscovei rămâne disputată, deși există dovezi privind acțiuni deliberate rusești, alături de alte posibile cauze. Există mărturii care indică un rol al guvernatorului Fyodor Rostopchin și posibilitatea unei acțiuni asociate strategiei ruse de pământ pârjolit, dar incendiile au putut proveni și din haos, jafuri, focuri necontrolate și surse multiple simultane. Fondation Napoléon subliniază că problema rămâne complexă. Un detaliu documentat: în noaptea de 13 spre 14 septembrie, Rostopchin a evacuat din oraș, potrivit aceleiași instituții, aproximativ 2.000 de membri ai brigăzii de pompieri și aproape 100 de pompe de apă. Incendiul a devenit atât de puternic încât Napoleon a fost obligat temporar să părăsească Kremlinul și s-a retras la Palatul Petrovski, în afara centrului; după ce focul s-a diminuat, s-a întors la Kremlin.

Napoleon avea Moscova, dar nu avea ceea ce își dorea: pacea. Alexandru I nu a capitulat. Armata rusă continua să existe. Grande Armée se afla la sute de kilometri în interiorul Rusiei, cu linii de aprovizionare foarte lungi, într-un oraș grav afectat de incendii, cu iarna apropiindu-se. Napoleon a rămas în zona Moscovei mai multe săptămâni, sperând într-o negociere. Pacea nu a venit. Cronologia Fondation Napoléon notează că Grande Armée a început să părăsească Moscova la 19 octombrie 1812. Ceea ce a urmat a devenit unul dintre cele mai cunoscute dezastre militare. Armata s-a confruntat cu frig, foamete, epuizare, boli, lipsa proviziilor, atacurile forțelor ruse și pierderea masivă a cailor. Iarna a fost extrem de importantă, dar dezastrul fusese deja pregătit de pierderile din campanie, logistică, distanțe, lipsa hranei, strategia rusă, boli și deciziile militare. Unul dintre cele mai dramatice episoade a avut loc la sfârșitul lui noiembrie 1812, la râul Berezina: forțele franceze și aliate au reușit să traverseze sub presiunea armatelor ruse; trecerea a evitat distrugerea imediată a rămășițelor armatei, dar pierderile au fost uriașe.

Intrarea în Moscova părea, la prima vedere, o victorie. Napoleon ocupase unul dintre cele mai importante orașe ale Imperiului Rus. Dar nu distrusese armata adversă, nu obținuse capitularea țarului, nu avea o bază sigură de aprovizionare și se afla extrem de departe de teritoriile controlate stabil de imperiul său. Moscova a devenit astfel exemplul clasic al diferenței dintre victorie tactică și succes strategic.

La 214 ani de la 14 septembrie 1812, ocuparea Moscovei continuă să fie unul dintre momentele definitorii ale epocii napoleoniene. Napoleon ajunsese extraordinar de departe. Dar tocmai această distanță devenise una dintre cele mai mari slăbiciuni ale sale. Moscova nu a reprezentat sfârșitul războiului pe care îl sperase. A reprezentat începutul retragerii care avea să distrugă o mare parte din Grande Armée și să zdruncine imaginea invincibilității Imperiului Francez.

Imagine: Louis-François Charon, „Entrée des Français dans la ville de Moscou”, gravură, Gallica / Bibliothèque nationale de France, domeniu public. Reprezentare istorică a intrării armatei lui Napoleon în Moscova în 1812, nu o fotografie din epocă. Imaginea a fost decupată la 16:9.

Surse consultate: Chronologie de la correspondance générale de Napoléon Bonaparte, tome 12 — La campagne de Russie, 1812 | Fondation Napoléon; Napoleon's Russian Campaign: From the Niemen to Moscow | Fondation Napoléon; Napoleon's Russian Campaign: The Retreat | Fondation Napoléon; Entrée des Français dans la ville de Moscou | Gallica / BnF.