Astăzi un telefon poate păstra sute de gigabytes de fotografii, videoclipuri, documente și aplicații. În urmă cu 70 de ani, stocarea câtorva milioane de caractere cerea o mașină enormă, cu zeci de discuri metalice. La 14 septembrie 1956, IBM anunța sistemele RAMAC, construite în jurul unei tehnologii care avea să schimbe modul în care calculatoarele stochează și găsesc informația. IBM 305 RAMAC a devenit primul computer care folosea o unitate de stocare pe disc magnetic cu acces aleatoriu. În centrul sistemului se afla IBM 350 Disk Storage Unit, considerată primul hard disk comercial.

Ce însemna RAMAC

RAMAC venea de la Random Access Method of Accounting and Control. Ideea era, pentru epocă, radicală: calculatorul putea ajunge direct la înregistrarea căutată. Până atunci, o mare parte din informație stătea pe cartele perforate, benzi de hârtie sau benzi magnetice, sisteme cu acces în mare parte secvențial. Pentru a găsi un set de date pe o bandă, mașina trebuia să parcurgă înregistrările până ajungea la poziția dorită. Discul magnetic permitea o căutare mult mai directă. De aici, random access.

50 de discuri și câteva milioane de caractere

Potrivit Computer History Museum, IBM 350 folosea 50 de discuri metalice, fiecare de circa 24 de inci în diametru — aproximativ 61 de centimetri. Discurile, acoperite cu material magnetic, erau montate vertical și se roteau cu circa 1.200 de rotații pe minut. Un mecanism deplasa capetele de citire și scriere către suprafața unde se aflau datele. Muzeul indică un timp mediu de acces sub o secundă. Astăzi pare lent; în 1956 era o schimbare spectaculoasă. IBM scrie că, înainte de RAMAC, găsirea și prelucrarea unor înregistrări puteau dura ore sau chiar zile; RAMAC permitea accesarea și modificarea datelor în secunde.

Capacitatea trebuie formulată cu grijă. IBM descrie stocarea drept aproximativ cinci milioane de caractere și, în materialele recente, o prezintă adesea, într-o comparație simplificată, drept circa 5 MB. Computer History Museum explică însă că cele cinci milioane de caractere pe 6 biți corespund aproximativ 3,75 MB dacă sunt convertite strict în bytes moderni. Unitatea stoca deci cinci milioane de caractere — aproximativ 3,75 MB în echivalent binar, deși IBM îl descrie în prezent, într-o comparație simplificată, drept aproximativ 5 MB.

Ansamblul era uriaș. Muzeul indică pentru sistemul de stocare circa 5 feet înălțime și 6 feet lățime — aproximativ 1,5 pe 1,8 metri — și o greutate de peste o tonă, inclusiv compresorul separat necesar funcționării. Un card de memorie de 1 TB păstrează de aproape 280.000 de ori mai multe date decât echivalentul de 3,75 MB al unității IBM 350 (1 tebibyte față de 3,75 mebibytes). SSD-urile de astăzi folosesc memorie flash, fără discuri rotative, dar problema rămâne aceeași: cum păstrezi foarte multă informație și cum găsești rapid exact datele de care ai nevoie. Hard diskurile nu au dispărut: rămân folosite pe scară largă acolo unde contează capacitatea, costul pe terabyte și stocarea masivă.

Anunțul din 14 septembrie nu este prima livrare

Aniversarea de astăzi marchează 70 de ani de la anunțarea sistemelor RAMAC, nu 70 de ani de la prima utilizare a unui hard disk. Computer History Museum documentează că primul hard disk comercial IBM 350 fusese deja livrat în iunie 1956 către Zellerbach Paper din San Francisco, ca parte a unui sistem IBM 305 RAMAC. Data de 14 septembrie 1956 este legată de anunțurile comerciale IBM privind familia RAMAC, inclusiv IBM 650 RAMAC. Presa americană a relatat anunțul în aceeași zi.

O problemă de business, o echipă din San Jose

Povestea începe cu câțiva ani înainte. În 1952, IBM a trimis o echipă de ingineri într-un laborator nou la San Jose, California, condus de Reynold B. Johnson. Compania descrie zona, pe atunci, ca fiind încă dominată de livezi; expresia Silicon Valley nici nu fusese inventată. Problema părea banală: cum pot fi stocate și găsite rapid volume mari de informații, când calculatoarele depindeau de cartele perforate și bandă magnetică? Echipa a încercat tije, benzi și plăci, apoi s-a oprit la discuri magnetice rotative.

IBM îl descrie pe Johnson drept „father of the hard disk drive system”, pentru că a condus echipa care a dezvoltat RAMAC. Proiectul nu a fost însă invenția unui singur om. Louis D. Stevens Jr. a devenit manager al proiectului; alături de el au lucrat, între alții, William Goddard și John Lynott, care figurează împreună pe un brevet ulterior pentru mașina de stocare a datelor. În fotografiile de laborator apar și R. Manning Hermes, Arthur J. Critchlow și John W. Haanstra.

De la contabilitate la infrastructura digitală

RAMAC fusese gândit mai ales pentru informația de business. Principiul stocării pe disc a permis însă calculatoarelor să păstreze cantități tot mai mari de date și să le acceseze direct. În deceniile următoare, hard diskurile au devenit piese de bază pentru calculatoare personale, servere, centre de date, sisteme bancare și baze de date. IBM afirmă, ca evaluare istorică proprie, că tehnologia RAMAC a contribuit la temelia unor domenii care aveau să includă ulterior ATM-uri, baze de date, motoare de căutare și comerț electronic. Nu înseamnă că RAMAC „a inventat internetul” sau a creat motoarele de căutare de astăzi.

Computer History Museum din Mountain View, California, păstrează un ansamblu RAMAC restaurat și organizează demonstrații publice ale mecanismului. Instituția îl descrie drept singura demonstrație live din lume a unui hard disk RAMAC. RAMAC pare astăzi absurd de mare pentru cantitatea de informație pe care o putea păstra. Comparația riscă însă să ascundă adevărata sa importanță: înainte, problema nu era doar câtă informație încăpea, ci cât de repede putea fi găsită. Prin accesul aleatoriu pe disc magnetic, inginerii IBM au schimbat relația dintre calculator și date. Iar totul a început cu o mașină care umplea o bună parte dintr-o cameră și putea păstra doar câteva milioane de caractere.

Sursă consultată: RAMAC (IBM History). Echipă: Reynold B. Johnson (IBM History); Louis D. Stevens Jr. (IBM History). Specificații și livrare: 1956: First commercial hard disk drive shipped (Computer History Museum).