Sub sticla unei plite cu inducție nu arde o flacără și, de regulă, nu stă o rezistență încinsă care să încălzească mai întâi aerul. Stă o bobină. Când prin ea trece curent alternativ, câmpul magnetic își schimbă rapid direcția.

Dacă deasupra se află un vas cu baza potrivită, câmpul induce curenți în metal. Rezistența materialului transformă energia acestor curenți în căldură. În oțelurile feromagnetice mai apar pierderi legate de magnetizarea repetată. Sursa principală de căldură e baza vasului, nu geamul.

De aceea gătitul poate fi rapid și, în principiu, mai puțin risipitor către aerul din jur decât o flacără deschisă. Energia se disipă unde e nevoie: în oală. Compatibilitatea nu e universală. Fonta și multe oțeluri funcționează; aluminiul, cuprul sau sticla au nevoie de un strat feromagnetic. Un magnet care se lipește de bază e un test orientativ; marcajul producătorului rămâne decisiv.

Plita nu rămâne „rece” în sensul în care s-ar putea atinge oricând. Vasul fierbinte cedează căldură sticlei. Indicatorul de căldură reziduală există tocmai pentru că suprafața poate arde după oprire.

Câmpul poate induce curenți și în obiecte nepotrivite. Tacâmurile, folia și capacele nu se lasă pe zonă. Persoanele cu dispozitive medicale implantate trebuie să urmeze instrucțiunile aparatului și sfatul medicului, nu un articol general.

Distanțele, puterea și vasele admise diferă de la un model la altul. Manualul plitei și al vasului are prioritate față de orice rezumat.

Imaginea arată un vas pe o suprafață vitroceramică, fără flacără. Ilustrează dispozitivul, nu un laborator de fizică și nu o marcă anume.

Imagine: Erik1980, plită cu inducție. Wikimedia Commons, CC BY-SA 3.0. Suprafață goală, fără flacără și fără marcă. Decupată la 16:9. Licență. Fișierul original.

Surse consultate: U.S. Department of Energy — Making the Switch to Induction Stoves; Induction heating | Encyclopaedia Britannica; Electrical Safety First — Induction hob safety.